pornind de la componentele funcției respiratorii, adică ventilația, distribuția, difuzia, circulația, Mecanica respiratorie și reglarea respirației, sunt discutate mecanismele patogene care duc la insuficiență respiratorie. În fiecare caz, capacitatea vitală este redusă de 4 factori, și anume pierderea parenchimului pulmonar ventilat, scăderea complianței plămânilor, toracelui sau ambelor, obstrucția căilor respiratorii și fluxul de aer respirator insuficient. Cu puține excepții, aceste modificări pot fi atribuite celor două grupuri generale de tulburări obstructive și restrictive ale ventilației. Esențial pentru înțelegerea obstrucției căilor respiratorii din punctul de vedere al ventilației mecanice este dependența calibrului căilor respiratorii de volumul pulmonar, presiunea toracică și fluxul de gaze bronșice. Diferențierea funcțională a tulburărilor restrictive între formele cu retracție pulmonară (fibroză, cicatrizare) și cu încătușare pulmonară (îngroșare pleurală) este importantă pentru corectarea adecvată a complicațiilor în timpul fazei de terapie intensivă. Insuficiența respiratorie este consecința acestor modificări care împiedică de obicei schimbul pulmonar de gaze. Hipoxemia are ca rezultat majoritatea situațiilor prin perturbarea raportului ventilație/perfuzie, în special creșterea manevrării pulmonare anatomice sau funcționale de la dreapta la stânga. Perturbarea difuziei sau a hipoventilației alveolare sunt mecanisme de conducere mult mai puțin frecvente pentru hipoxemie. Diagnosticul diferențial al acestor mecanisme hipoxemice este, în general, prin analiza gazelor arteriale din sânge în condiții de repaus respirând aer și 100% oxigen și în timpul exercițiilor fizice. Insuficiența respiratorie duce adesea la hipertensiune arterială în circulația mai mică. Hipertensiunea arterială pulmonară trebuie împărțită în formele active, pasive și hiperdinamice, dintre care numai componenta activă este importantă pentru evaluarea insuficienței pulmonare, deoarece numai acest tip de presiune ridicată în circulația pulmonară este legată de rezistența vasculară crescută datorată bolii toracopulmonare. Prin restabilirea condițiilor normoxice, varianta funcțională a hipertensiunii pulmonare active poate fi îmbunătățită eficient prin corectarea bolii respiratorii sau direct prin tratamentul cu oxigen și prin ventilație mecanică. În cele din urmă, tulburările transportului de gaze în sânge pot avea o influență esențială asupra insuficienței respiratorii, dar sunt adesea trecute cu vederea în considerente diagnostice și terapeutice. Deplasarea curbei de disociere a oxigenului spre stânga poate, prin afinitatea crescută de oxigen a hemoglobinei, să creeze o lipsă de oxigen în țesutul periferic, în timp ce schimbarea dreaptă împiedică oxigenarea hemoglobinei în plămâni. Astfel, corectarea acidozei și a temperaturii ridicate a corpului poate deveni un factor important în tratamentul insuficienței respiratorii.