ce este terapia Fotobiomodulare?

terapia cu Fotobiomodulare este definită ca o formă de terapie cu lumină care utilizează surse de lumină neionizante, inclusiv lasere, diode emițătoare de lumină și / sau lumină în bandă largă, în spectrul electromagnetic vizibil (400-700 nm) și în infraroșu apropiat (700 – 1100 nm). Este un proces nontermal care implică cromofori endogeni care provoacă evenimente fotofizice (adică liniare și neliniare) și fotochimice la diferite scări biologice. Acest proces are ca rezultat rezultate terapeutice benefice, inclusiv, dar fără a se limita la ameliorarea durerii sau inflamației, imunomodulării și promovării vindecării rănilor și regenerării țesuturilor.1 termenul de terapie cu fotobiomodulare (PBM) este acum utilizat de cercetători și practicieni în loc de termeni precum terapia cu laser de nivel scăzut (LLLT), laser rece sau terapie cu laser.2

principiile fundamentale care stau la baza terapiei cu fotobiomodulare (PBM), așa cum se înțelege în prezent în literatura științifică, sunt relativ simple. Există un consens că aplicarea unei doze terapeutice de lumină pe țesutul afectat sau disfuncțional duce la un răspuns celular mediat de mecanismele mitocondriale care reduc durerea și inflamația și accelerează vindecarea.3

obiectivul principal (cromoforul) pentru proces este complexul citocromului c care se găsește în membrana interioară a mitocondriilor celulare. Citocromul c este o componentă vitală a lanțului de transport al electronilor care conduce metabolismul celular. Pe măsură ce lumina este absorbită, citocromul c este stimulat, ducând la creșterea producției de adenozin trifosfat (ATP), molecula care facilitează transferul de energie în interiorul celulei. În plus față de ATP, stimularea cu laser produce, de asemenea, oxid nitric liber și specii reactive de oxigen. Oxidul Nitric este un vasodilatator puternic și o moleculă importantă de semnalizare celulară implicată în multe procese fiziologice. S-a demonstrat că speciile reactive de oxigen afectează multe căi de semnalizare fiziologice importante, inclusiv răspunsul inflamator. În mod concertat, s-a demonstrat că producția acestor molecule de semnalizare induce producția factorului de creștere, crește proliferarea și motilitatea celulelor și promovează depunerea matricei extracelulare și căile pro-supraviețuire. În afara celulei, semnalizarea oxidului nitric conduce la vasodilatație care îmbunătățește microcirculația în țesutul deteriorat, furnizând oxigen, zaharuri vitale, proteine și săruri în timp ce îndepărtează deșeurile.4