raportul inițial al sindromului de Antidiureză inadecvată (SIAD) a fost publicat încă din 1960 în Jurnalul American de Medicină. Schwartz și colegii săi au descris o serie elegantă de studii fiziologice, în care doi pacienți cu hiponatremie și carcinom pulmonar s-au dovedit a avea incapacitatea de a excreta o încărcătură de apă și care au răspuns la restricția de apă cu o creștere a concentrației plasmatice de sodiu. Ei au numit acest sindrom SIADH; în cei 60 de ani de atunci, cerințele de diagnostic de bază pentru SIAD – hiponatremie, urină concentrată, concentrație crescută de sodiu în urină, euvolemie și excluderea deficitului de cortizol și hormon tiroidian – rămân standardul de aur pentru definirea sindromului. Neoplazia, în special carcinomul pulmonar, rămâne o cauză majoră a sindromului. În plus, toate liniile directoare publicate recent recomandă ca tratamentul utilizat în aceste cazuri index – restricția fluidelor – să rămână ca alegere terapeutică de primă linie. Cu toate acestea, multe s-au schimbat. Dezvoltarea metodelor RIA pentru măsurarea vasopresinei plasmatice (AVP) a condus la o definiție mai complexă a SIAD, iar tehnicile de biologie moleculară au arătat că AVP este produs ectopic în țesutul tumoral. Datele recente au arătat că deficitul de cortizol este mai frecvent decât a fost recunoscut anterior ca o cauză a SIAD și că necesitatea de a exclude hipotiroidismul are o valoare discutabilă. Datele au pus la îndoială, de asemenea, valoarea clinică a restricției fluidelor în inversarea hiponatremiei; antagoniștii receptorilor AVP, vaptanii sunt în mod clar mai eficienți din punct de vedere clinic, deși eficiența costurilor rămâne o problemă. Necesitatea de a trata in mod activ SIAD este subliniată de datele prospective care arată că SIAD este asociat cu o mortalitate crescută, care nu poate fi atribuită exclusiv comorbidității. În cele din urmă, liniile directoare pentru gestionarea hiponatremiei acute recomandă tratamentul în bolus cu soluție salină hipertonică, mai degrabă decât perfuzie continuă; datele clinice arată că acest lucru este sigur și eficient în restabilirea funcției cognitive.