Leucafereza este ca orice altă afereză preparativă, cu excepția faptului că nu este: Leucafereza durează de obicei mult mai mult, se procesează volume mai mari de sânge și, în consecință, se administrează volume mai mari de ACD-A. Donatorii de componente sanguine și subiecții leucaferezei sunt, de asemenea, populații destul de diferite. Donatorii alogeni tind să fie mai tineri și mulți sunt donatori pentru prima dată, ambii fiind factori de risc pentru reacțiile adverse în timpul donării de sânge. Mai mult, mai mult de jumătate din toate colecțiile de leucafereză sunt efectuate la pacienți. Aici este distribuția de vârstă, inclusiv pacienții la extremele de vârstă, precum și boala de bază și comorbiditățile care îi pot expune la riscuri mai mari sau diferite în comparație cu donatorii. Ambele grupuri au astfel motive întemeiate pentru care efectele adverse la leucafereză ar putea fi mai frecvente, mai severe sau chiar diferite în natură. În comparație cu alte tipuri de afereză preparativă, cum ar fi afereza plachetară sau plasmatică, riscurile leucaferezei au fost studiate mai puțin pe larg, deoarece este în comparație cu o intervenție relativ joasă frecvență. Adesea leucafereza rămâne un domeniu al hematologilor care au un sentiment diferit de siguranță procedurală decât transfuzioniștii. Mai mult, G-CSF a mobilizat aferezele „celulelor stem” cu o marjă largă, depășind aferezele nemobilizate, astfel încât semnalul foarte puternic de la reacțiile adverse la G-CSF îneacă semnalele din afereza propriu-zisă. Această revizuire focalizată evaluează observațiile din leucafereză, precum și extrapolarea observațiilor din alte forme de afereză preparativă, în încercarea de a evalua siguranța leucaferezei și de a identifica abordările potențiale pentru îmbunătățirea ulterioară a acesteia. Pe scurt, impresia generală este una a unui record de siguranță foarte satisfăcător al leucaferezei, cu probleme ocazionale cu acces venos sau probleme vasovagale și frecvente, dar foarte receptive și rareori limitând toxicitatea ACD-A.