sindromul metabolic este puternic asociat cu rezistența la insulină și constă dintr-o constelație de factori precum hipertensiunea și hiperlipidemia care cresc riscul bolilor cardiovasculare și diabetului zaharat. Într-adevăr, hipertensiunea arterială apare aproximativ de două ori mai frecvent la pacienții cu diabet zaharat, comparativ cu controalele non-diabetice. În schimb, pacienții hipertensivi sunt mai predispuși decât persoanele normotensive să dezvolte diabet. În plus, până la 75% din BCV la pacienții diabetici pot fi atribuite hipertensiunii. Prin urmare, obiectivele principale ale tratării pacienților hipertensivi cu rezistență la insulină sunt prevenirea diabetului de tip 2 și a evenimentelor cardiovasculare. Atunci, care este abordarea antihipertensivă optimă pentru protecția organelor țintă la acești pacienți? Mai multe studii clinice sugerează că sistemul renină-angiotensină (RAS) joacă un rol esențial în patogeneza rezistenței la insulină și BCV în diabet. Întreruperea RAS cu inhibitori ai enzimei de acoperire a angiotensinei (ACEIs) sau blocanți ai receptorilor de angiotensină II de tip 1 (Bra) s-a dovedit a preveni apariția diabetului zaharat la pacienții hipertensivi și a reduce progresia bolii cardiovasculare și renale la pacienții diabetici cu hipertensiune arterială. Cu toate acestea, rămâne de clarificat dacă ar trebui să recomandăm ARB pentru pacienții hipertensivi rezistenți la insulină sau pentru pacienții diabetici de tip 2 fără nefropatie datorită proprietății sale sensibilizante la insulină. Recent, s-a constatat că telmisartanul, un ARB, acționează ca un agonist patrțial al receptorului Gamma activat de proliferatorul peroxizomului (PPAR-gamma). PPAR-gamma influențează expresia genică implicată în metabolismul carbohidraților, iar pioglitazona și rosiglitazona, liganzi pentru PPAR-gamma, îmbunătățesc rezistența la insulină la pacienții diabetici. În plus, există un număr tot mai mare de dovezi că activatorii PPAR-gamma exercită efecte antiinflamatorii, antioxidante și anti-proliferative asupra celulelor peretelui vascular, scăzând astfel riscurile pentru ateroscleroză. Noi presupunem aici că datorită activității sale unice PPAR-gamma-modulatoare, telmisartanul va deveni un Sartan cardiometabolic promițător, care vizează atât diabetul, cât și BCV la pacienții hipertensivi. În această lucrare, am dori să propunem modalitățile posibile de testare a ipotezei noastre. Reduce telmisartanul dezvoltarea diabetului zaharat și a BCV la pacienții rezistenți la insulină pretratați cu doze maxime de alte Bra? Tratamentul concomitent cu un activator de PPAR-gamma atenuează efectele telmisartanului la acești pacienți? Aceste studii clinice vor oferi informații suplimentare dacă acțiunile cardiometabolice benefice ale telmisartanului pot fi atribuite proprietății sale de inducere a PPAR-gama.