tulburare de stres Post-traumatic (PTSD), numită și sindrom de stres post-traumatic, afecțiune emoțională care uneori urmează unui eveniment traumatic, în special un eveniment care implică moartea reală sau amenințată sau vătămări corporale grave pentru sine sau pentru alții și care creează sentimente intense de frică, neputință sau groază. Simptomele tulburării de stres posttraumatic includ reexperiența traumei fie prin gânduri sau amintiri supărătoare, fie, în cazuri extreme, printr-un flashback în care trauma este retrăită la intensitate emoțională maximă. Persoanele cu PTSD raportează adesea un sentiment general de amorțeală emoțională, experimentează anxietate crescută și vigilență și evită amintirile traumei, cum ar fi situații specifice, gânduri și sentimente. Este normal să apară astfel de reacții într-o oarecare măsură după traume și nu sunt considerate simptome ale PTSD decât dacă durează cel puțin o lună sau au un debut întârziat. Persoanele cu PTSD pot suferi, de asemenea, de alte probleme psihologice, în special depresie, anxietate și abuz de droguri.

Britannica Quiz

44 de întrebări din cele mai populare teste de sănătate și Medicină din Britannica

cât de multe știi despre anatomia umană? Ce zici de condițiile medicale? Creierul? Va trebui să știți multe pentru a răspunde la 44 dintre cele mai grele întrebări din cele mai populare chestionare ale Britannica despre sănătate și medicină.

experiența stresului traumatic este foarte frecventă și se estimează că 10% dintre femei și 5% dintre bărbați suferă de PTSD la un moment dat în viața lor. Riscul de a dezvolta PTSD variază foarte mult cu diferite tipuri de traume. Femeile sunt deosebit de susceptibile de a dezvolta PTSD în urma violului sau a altor forme de agresiune sexuală. Expunerea la luptă s-a dovedit a fi cea mai frecventă cauză a PTSD la bărbații din Statele Unite. Un dezastru major sau un eveniment traumatic poate provoca PTSD pe scară largă. De exemplu, imediat după atacurile din 11 septembrie asupra World Trade Center, 7,5% dintre Newyorkezii care locuiau în Manhattan sub strada 110—adică în zona generală a World Trade Center—s-au dovedit a suferi de PTSD. Tulburarea este cel mai probabil să se dezvolte în rândul persoanelor care suferă cea mai mare expunere la traumă, care au cel mai puțin sprijin social și care nu își permit să experimenteze sentimentele lor dificile și să găsească un nou mod de a înțelege în cele din urmă experiența lor.

studiile care utilizează tomografie cu emisie de pozitroni (PET) și imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (RMN) au arătat că persoanele cu simptome de PTSD au modificat activitatea în creier, în principal în regiunile cortexului prefrontal medial, talamusului și girusului cingulat anterior. Această activitate modificată poate facilita și consolida capacitatea creierului de a-și aminti amintiri traumatice specifice, ceea ce face dificilă pentru persoanele cu PTSD să rupă modelul amintirii negative a memoriei. Un test cunoscut sub numele de interacțiune neuronală sincronă (SNI) s-a dovedit a distinge în mod eficient între tiparele activității anormale a creierului observate la persoanele cu PTSD și tiparele activității tipice a creierului observate la persoanele sănătoase. În timpul unui test SNI, pacientul se uită la un punct timp de aproximativ un minut, în timp ce o tehnică imagistică numită magnetoencefalografie este utilizată pentru a scana creierul individului. S-a demonstrat că SNI detectează cu exactitate tiparele de activitate anormală a creierului asociate cu PTSD în mai mult de 90% din cazuri.

aproximativ 12.5% dintre persoanele cu PTSD au niveluri crescute ale unei kinaze (un tip de enzimă reglatoare) numită CDK5 (kinaza 5 dependentă de ciclină). În mod normal, CDK5 funcționează cu alte proteine din celulele nervoase pentru a regla dezvoltarea creierului, iar absența sa s-a dovedit a facilita eliminarea amintirilor asociate cu frica. La persoanele cu PTSD, nivelurile ridicate de CDK5 pot interfera și preveni dispariția fricii și pot întârzia capacitatea de a controla stările și reacțiile emoționale atunci când este amintită o memorie traumatică.

unii profesioniști cred că PTSD în urma unui eveniment traumatic poate fi redus prin intervenții psihologice timpurii care încurajează schimbul de experiențe emoționale cu privire la eveniment. Cu toate acestea, cercetările științifice au arătat că aceste intervenții oferă puțin ajutor și chiar pot exacerba tulburarea. Odată ce o persoană a dezvoltat PTSD, cele mai eficiente două tratamente sunt medicamentele antidepresive și reexpunerea traumei. Reexpunerea traumei este o formă de psihoterapie directivă care implică încurajarea victimei să povestească trauma și, prin reexpunerea treptată la trauma din memorie, să-și schimbe reacțiile emoționale într-un efort de a ajunge la o nouă înțelegere a experienței.